Blefarita, una din cele mai incapatanate afectiuni

0

Blefaritele sunt afectiuni des intalnite in cabinetele oftalmologice, atat la copil cat si la adult . “Blefaros” in limba latina inseamna pleopa, prin urmare blefarita presupune inflamatia pleoapei, mai exact a marginii pleoapei. Aparent banale, aceste blefarite sunt unele din cele mai incapatanate si greu de tratat afectiuni.

Ce cauzeaza producerea blefaritei ?

Cauzele care duc la aparitia acestor blefarite nu sunt pe deplin cunoscute, insa sunt cativa factori implicati:

  • imunitatea persoanei respective: un copil cu imunitate in formare, mai predispus la infectii va face mai des blefarite in perioada copilariei ; la fel, o persoana adulta cu imunitate compromisa ( SIDA, tumori, radioterapie) poate face blefarite;
  • afectiuni ale pielii:dermatita atopica, dermatita seboreica, acnee rozacee;
  • teren atopic ( alergen ) cu dermatite alergice sau de contact;
  • modificari hormonale;
  • varsta inaintata;
  • factori de mediu: poluare, praf, umiditate, frig;
  • defecte de vedere necorectate;
  • portul prelungit al lentilelor de contact;
  • diabetul zaharat
  • factori infectiosi: cel mai frecvent este implicat stafilococul auriu;

Clasificarea blefaritelor:

  • blefarita anterioara– modificari la nivelul cililor ( genelor ) situate anterior in marginea pleoapei, locul unde exista niste canale de excretie a glandelor sebacee din pleoapa. La randul lor, aceste blefarite anterioare pot fi stafilococice, cand este implicat stafilococul auriu in aparitia bolii sau seboreica, pe un teren cu o dermatita seboreica ;
  • blefarita posterioara– modificari ce apar in spatele genelor, deci in posterior, la nivelul glandelor meibomiene, o alta categorie de glande din pleoapa ce participa la formarea lacrimilor;

Semne, complicatii, evolutia blefaritelor

Blefaritele anterioare stafilococice spuneam ca sunt produse de prezenta stafilococului auriu,o bacterie care determina modificari ale pielii, genelor prin toxinele pe care le produce. Pleoapele sunt rosiatice, cu vase de sange dilatate, cu microabcese purulente la baza genelor care lasa in urma lor ulceratii ce se vindeca greu. Procesul este repetitiv, pe o durata lunga de timp ( cronic ) , cu complicatii ulterioare prin afectare corneana.

Blefarite anterioare seboreice sunt produse de sebumul format in cantitate crescuta si afecteaza atat fata, parul si pielea capului , precum si marginea pleoapei. Sebumul in exces se dispune la baza genelor sub forma unor scoame ( ca o matreata ) care irita permanent pielea marginii pleoapei.

Blefaritele posterioare spuneam ca apar din cauza unor disfunctii la nivelul glandelor meibomiene ce secreta lacrimi. Secretia lor este afectata, canalele de excretie a acestor glande sunt blocate , prin urmare apar depuneri la baza genelor care reprezinta mediul ideal de hranire pentru diversi germeni. Apar astfel inflamatii ale glandelor, salazioanele.

Pentru ca glandele meibomiene secreta componenta lipidica a lacrimilor, exact acea componenta ce mentine filmul lacrimal rezistent la evaporare, persoanele cu blefarita anterioara au o afectare a lacrimilor si prin urmare un ochi uscat.

Alte complicatii care pot sa apara in timp sunt : modificari ale genelor prin caderea genelor, modificari de culoare la nivelul genelor, ulceratii in marginea pleoapei, implicarea corneana cu inflamarea acesteia ( keratita punctata ) sau eroziuni corneene.

Simptomele blefaritelor

Pacientii cu blefarite acuza senzatie de usturime sau de corp strain in ochi, uneori mancarime, clipit des uscaciune sau paradoxal lacrimare. Foarte rar sunt persoane care sa acuze durere si scaderea acuitatii vizuale ( numai in cazurile complicate si cu evolutie de lunga durata ).

Tratamentul blefaritelor

  • Pentru ca factorii infectiosi sunt des implicati in aparitia acestei blefarite si pentru ca depunerile de la baza genelor creaza un mediu propice aparitiei infectiilor repetate, igiena oculara este extrem de importanta. Se recomanda spalarea cu diverse sampoane special destinate pleoapelor, indepartarea depunerilor cu comprese cu apa calda ( NU MUSETEL ). Cladura locala ajuta la dilatarea canalelor blocate si o eliminare mai usoara a secretiilor. In acest sens se folosesc dispozitive cu abur cald.
  • Aplicarea unor unguente cu antibiotic sau combinatii de antibiotic si antiinflamator , cu masarea zonei genelor, masaj care ajuta la deblocarea canalelor si indepartarea scoamelor;
  • Daca se asociaza o uscaciune oculara se pot administra lacrimi artificiale;
  • Exista situatii cand blefaritele devin rezistente la tratamentul local, cu recaderi multiple si complicatii. In aceste situatii se administreaza antibiotic pe cale generala;

In general evolutia sub tratament este favorabila, insa exista si cazuri cand curele de tratament sunt dese, cu recaderi multiple.

Salazioanele care apar ca o complicatie a blefaritelor se trateaza intai local si ulterior chirurgical, cu chiuretarea continutului lor.

Share.

About Author

Sunt medic specialist oftalmologie si in fiecare zi ma specializez in oftalmopediatrie. Sunt absolut convinsa ca nu a fost o simpla intamplare sa fac aceasta meserie si sa ma apropii de micii pacienti din oftalmolgie...

Leave A Reply